Grupa Spiridușilor Ultima zi din programul „Săptămâna Verde” s-a încheiat cu o minunata excursie la Ferma Cocoșul Roșu.🐐🐕🦺🐴🐄 Micii exploratori au avut o zi plină de distracție și aventură, s-au jucat în aer liber, au vizitat ani
Opționalul de Dezvoltare Personală🎓🎓🎓 Tema acestei săptămâni, s-a intitulat “Prietenia -floarea cea mai rară din lume”. Am discutat despre însemnătatea cuvântului “prietenie”, despre cum să fi un bun prieten dar și regulile pe care aceasta le are. Fiecare c
Grupa Buburuzelor🐞 Cea de-a treia zi din Săptămâna Verde continuă cu o nouă provocare: Ziua plantarii! Astfel, după înviorarea de dimineață, îmbrăcați în culoarea verde pentru a da culoare zilei, am decorat estetic câte un ghiveci iar apoi am plantat semințe pentru a produce p
Grupa Steluțe-Săptămâna Verde☘️ În cea de-a treia zi a programului “ Săptămâna Verde”, grupa Steluțelor a vizionat un filmuleț educativ cu privire la protejarea mediului înconjurător, am creat flori din materiale reciclabile precum și căsuțe cu alimente pentru rându
Grupa Spiridușilor În cea de-a treia zi, a programului din Săptămâna Verde, Spiridușii au realizat „Căsuțe pentru păsărele ” din materiale reciclabile. De asemenea, copiii au efectuat o lucrare colectivă cu elemente specifice din natură. (Feed generated with FetchRSS) Cresa s
Grupa Mini Licurici Activitățile de astăzi au fost: ÎD: „Ce înseamnă să fii ecologist?” R: „Tu ce poți face în grădină?” – deprinderea de a avea o atitudine pozitivă față de mediul înconjurător DEC (Ed. Plastică): „Copacul verde și sănătos̶
Grupa Steluțe 🌟🌟🌟 Activitățile zilei de astăzi au fost: ÎD:” Calendarul naturii” R: “ Noi,cu hărnicie, îi ajutăm pe cei mari în gospodărie ”( deprinderea de a efectua elemente simple de muncă) T:“ Ne învârtim” ( joc de mișcare) DȘ2:“ Consolidar
Grupa Buburuzelor & Spiridușilor Astăzi cei mici au avut parte de o zi deosebită, ne-am jucat multe jocuri în curtea grădiniței și ne-am distrat alături de un magician special cu ocazia zilei de naștere a Evei! La mulți ani minunați, fetița noastră frumoasă!🎊🥳ǹ
Grupa Mini Licurici Activitățile de astăzi au fost: ÎD: „Bună dimineața, dragi copii!”(Prezența, calendarul naturii) R: „Trenulețul către baie” T: „Cinci maimuțele săreau în pat” -Joc muzical DȘ (Cun. Mediului): „Suntem prietenii animăluțelor&
Grupa Mini Fluturași 🦋 Activitățile zilei de astăzi au fost: ÎD: „Ce am învățat despre grădina zoologică?” R: „Cine este prietenul tău?” (deprinderea de a utiliza prenumele colegilor) T: „Începem ziua cu înviorare!” – exerciții fizice D