Căutaţi alternative la critică

Căutaţi alternative la critică

Ca să folosesc o metaforă, este benefic nu doar să reducem volu­mul, ci şi să comutăm pe alt post. Când copiii se comportă neglijent, rănesc pe cineva sau sunt obraznici, încercaţi să folosiţi aceste mo­mente drept oportunităţi de a-i învăţa ceva. În loc de: „Ce-i cu tine? Nu ţi-am spus să nu mai faci asta?” sau „Sunt dezamăgit de tine când faci asta!”, ajutaţi copilul să vadă efectele acţiunilor lui, modul în care ele rănesc sau au un impact negativ asupra vieţii cuiva.

Există posibilitatea să nici nu fie nevoie de evaluări negative ex­plicite dacă punem pur şi simplu în cuvinte ce vedem (, Jeremy părea un pic trist după ce i-ai zis acel lucru.”) sau adresăm o întrebare („Ce ai putea să faci data viitoare când te vei simţi frustrat, în loc să te îmbrânceşti?”). Succesul nu este garantat, desigur, dar şansele sunt mult mai mari ca astfel un copil să se responsabilizeze, să fie mai înţelegător data viitoare. Şansele sunt şi mai mari dacă îi propuneţi să se gândească cum ar putea să remedieze situaţia, să repare ce a stricat, să se scuze faţă de cineva, în funcţie de situaţie.

Poate părea evident, însă uneori uităm că, şi atunci când fac pros­tii, scopul nostru nu este să-i ruşinăm sau să smulgem din rădăcină un anumit comportament. Scopul nostru este să le influenţăm mo­dul cum gândesc şi simt, pentru a-i ajuta să devină oameni care să nu-şi dorească să acţioneze violent.

Un mod foarte concret de a vă asigura că intervenţia voastră nu comunică acceptare condiţionată este să vă străduiţi să nu aveţi re­sentimente faţă de ei. Recomandarea „Poartă-te ca un părinte” este de obicei o invitaţie la a prelua controlul şi a pune piciorul în prag. Eu, în schimb, folosesc acest îndemn pentru a vă invita să treceţi dincolo de tentaţia copilărească de a da doar dacă primiţi: „Aşa? Ei bine, dacă nu îţi faci treaba, atunci nu primeşti desert! Poftim!”. Mul­te cărţi încurajează, de fapt, un astfel de comportament din partea părinţilor (fără „Aşa?” şi „Poftim!”, desigur). Odată ce vă gândiţi mai bine, este destul de evident cât de ineficientă este o astfel de reacţie.

Îmi aduc aminte că, într-o zi, fiul meu de doi ani s-a plictisit să aştepte după sora lui de şase ani care se juca cu o jucărie pe care o dorea şi el. Aşa că a încercat să i-o smulgă, ceea ce a determinat un protest furios din partea ei. După ce l-a fentat şi a luat din nou în stăpânire jucăria, a anunţat: „Acum nu vreau să i-o mai dau deloc, fiindcă a încercat să mi-o ia cu forţa”. Dorea să-i dea o lecţie şi să-l anunţe că, deoarece el greşise, merita să fie pedepsit prin pierderea dreptului de a se juca. Întrebarea este: Vrem să ne purtăm cu copiii noştri ca şi cum am avea şi noi şase ani? Foarte multe dintre tehnicile de disciplinare sunt de fapt reacţii de tipul „ochi pentru ochi”, care nu ne dau decât satisfacţia că suntem chit.

A fi părinte presupune anumite obligaţii şi acestea nu sunt în­totdeauna uşor de îndeplinit. Soţia mea îmi aminteşte mereu, mai ales când încă o cină pregătită de noi rămâne neatinsă, că tot ceea ce putem face este să pregătim mese hrănitoare (luând în considerare şi preferinţele lor oricând este posibil) şi apoi să sperăm la ce este mai bun. Acest lucru nu este doar tot ce putem face noi, ci ceea ce trebuie să facem, indiferent câte astfel de preparate sfârşesc la gunoi.

Aşa stau lucrurile şi cu iubirea necondiţionată. Continuaţi să fa­ceţi ce vă stă în putinţă, chiar dacă eforturile voastre par a fi neapre­ciate şi fară ecou. Uneori, copiii se comportă cu noi într-un mod care este foarte asemănător cu retragerea iubirii. Pot să ne spună „Pleacă!” sau „Nu te mai iubesc!”. Atunci când se simt trădaţi sau manipulaţi, chiar şi în situaţii pe care noi le considerăm neînsemnate. Noi trebuie însă să rămânem calmi, să nu le răspundem cu aceeaşi monedă şi să luăm acest comportament drept ce este el: o exprimare trecătoa­re a frustrării. Nu au încetat să ne iubească. Surprinzător, şi copiii abuzaţi continuă să-şi iubească părinţii abuzivi. Nu trebuie să uităm nicio clipă lipsa de simetrie. Aceasta nu este o relaţie între doi adulţi cu aceeaşi putere. Până şi cel mai mic indiciu că îi retrageţi copilului iubirea are un impact mai mare decât are (sau ar trebui să aibă) un „Te urăsc!” din partea lui.

Articol preluat din Parenting necondiţionat de ALFÍE KOHN . (va urma)

Leave Your Reply