Ceea ce credem
Consecinţele imediate sau atracţia de suprafaţă a abordărilor tradiţionale de creştere a copiilor pot explica multe, ca şi influenţa oamenilor din jurul nostru. Trebuie totuşi să luăm în considerare unek dintre convingerile şi valorile foarte răspândite care îi determină pi oameni să fie atât de receptivi la aceste abordări.
Cum îi privim pe copii
Chiar suntem o societate iubitoare de copii? Fireşte, fiecare dintre noi îşi iubeşte progeniturile, dar este uneori înspăimântător să vezi cât de mulţi părinţi se poartă dispreţuitor cu copiii altor părinţi. Dacă adăugăm şi persoanele care nu sunt deloc părinţi, devine şi mai clar că, în general, cultura noastră nu susţine copiii şi că nu există niciun surplus de afecţiune pentru anumiţi copii, cu excepţia celor care sunt drăguţi şi bine-crescuţi. Dacă există vreo afecţiune colectivă, în cel mai bun caz, aceasta este condiţionată. într-adevăr, sondajele realizate pe adulţi americani au descoperit ceea ce un articol din ziar numea „un nivel uimitor de ostilitate, orientat nu numai împotriva adolescenţilor, dar şi împotriva copiilor mici”.
O majoritate covârşitoare a cetăţenilor spun că nu aprobă copiii, indiferent de vârstă, numindu-i obraznici, iresponsabili şi lipsiţi de valorile de bază. Politicienii şi oamenii de afaceri fac mare caz în a cere şcoli „de talie mondială”, dar acest lucru se referă de obicei la obţinerea unor rezultate mari la teste şi la pregătirea unor angajaţi cu abilităţile potrivite, şi nu la împlinirea nevoilor copiilor care învaţă în aceste şcoli. După cum subliniau doi oameni de ştiinţă din domeniul ştiinţelor sociale, este adevărat că „unii părinţi – cei cu un venit suficient – cheltuiesc sume enorme pe copii, ducând la această impresie de societate centrată pe copii”, o impresie care poate fi sprijinită şi de modul în care copiii sunt ţinte ale marilor companii din domeniul publicităţii şi spectacolelor.
Totuşi, autorii continuă: „…cheltuielile pe care statul le pune la bătaie pentru copii sunt mici şi deseori încărcate de controverse3 întruchipând concepţia: copiii nu sunt luaţi în consideraţie ca persoane cu drepturi, ci numai prin prisma faptului că vor deveni cândva adulţi. Mitul sentimental că, pentru America, copiii sunt cele mai preţioase resurse naturale a fost de fapt falsificat din cauza ostilităţii pe care o avem faţă de copiii altor părinţi şi refuzului nostru de a-i sprijini.
În ultimii ani, mai mult de 1,3 milioane de copii din Statele Unite au rămas fară adăpost. între 22 şi 26% dintre copii sunt clasificaţi drept săraci, un procent foarte mare în comparaţie cu alte societăţi industrializate. Americanii continuă să tolereze suferinţa reală care se află dincolo de aceste statistici, iar acest lucru vorbeşte despre atitudinea pe care o avem faţă de copii şi despre numărul de persoane care se plâng de „copiii din ziua de azi”
Iată cum stă treaba: dacă în general, nu se pune mare preţ pe copii, devine mai uşor pentru părinţi, de altfel buni în esenţa lor, să nu manifeste respect pentru propriii copii. Având în vedere nivelul scăzut de consideraţie pe care li-1 acordăm copiilor, avem, aşadar, mici şanse să iubim copiii necondiţionat, după cum am sugerat în Capitolul 1, chiar şi pe ai noştri, deoarece ne temem că ei vor profita şi vor încerca din toate puterile să scape de pedeapsă. Dacă nu avem încredere în ei, atunci tindem să-i controlăm. Nu este o coincidenţă că părinţii autoritari, care cer supunere absolută, ţintesc totodată atribuirea unor însuşiri deloc măgulitoare copiilor, şi uneori şi oamenilor în general. Un studiu asupra unui grup de peste 300 de părinţi a descoperit că cei cu o viziune negativă asupra naturii umane au o tendinţă mai mare de a fi mai autoritari cu propriii copii.
(va continua…)
Articol preluat din Parenting necondiţionat de ALFÍE KOHN .
