cum-consideram-ca-sunt-tratati-copiii

Cum considerăm că sunt trataţi copiii

Am afirmat mai devreme că este mult mai probabil să restricţio­năm copiii în mod inutil, să ţipăm la ei, să-i ameninţăm, să-i lovim în comparaţie cu permisiunea de a fi lăsaţi să alerge liberi. Totuşi, nu aceasta este perspectiva tradiţională. Este mai probabil să ignorăm epidemia de parenting punitiv şi să ne concentrăm pe exemple oca­zionale de permisivitate – uneori chiar până într-atât încât o întreagă generaţie este clasificată drept răsfăţată. Este semnificativ şi, într-o oarecare măsură, amuzant, faptul că despre fiecare generaţie din is­toria consemnată s-au tras semnale de alarmă similare.

Această imagine denaturată are consecinţe serioase. Lăsând im­presia conform căreia copiii din ziua de azi nu mai pot fi controlaţi, deschidem uşa sfaturilor despre cum trebuie să încetăm să le mai facem pe plac, reîntorcându-ne la o disciplină mai tradiţională şi aşa mai departe. Părinţii care acceptă această descriere (a copiilor care: nu sunt controlaţi suficient) sunt mult mai receptivi la această reco­mandare (pentru mai mult control).

Acelaşi lucru este valabil şi pentru plângerea că prea le este uşor copiilor din ziua de azi, deoarece noi ne dăm peste cap pentru a-i feri de loviturile vieţii. Această afirmaţie este de obicei sprijinită de anecdote amuzante, şi nu de dovezi clare. Pare să ia amploare mai puţin pentru că este veridică şi mai mult pentru că este utilă, justi­ficând o atitudine părintească depăşită, care nu sprijină şi nu duce la dezvoltare. Mai mult, această modalitate de a pune problema ne determină să dăm vina pe părinţi sau pe copii, în loc să cercetăm mai j în profunzime problemele cu care ne confruntăm cu toţii.

Faptul că unii copii sunt ignoraţi, lăsaţi de izbelişte şi privaţi de o interacţiune cu sens din partea adulţilor nu constituie dovezi că trăim într-o cultură orientată pro-copii şi indulgentă cu aceştia şi nici nu în­seamnă că aceşti copii au parte de prea puţină frustrare în vieţile lor. De fapt, copiii sunt foarte frustraţi, în mare parte din cauză că punctul [or de vedere nu este luat în serios. Părinţii care par orbi la felul în care propriii copii deranjează străinii sau fac prostii sunt de cele mai multe ori orbi la nevoile copiilor lor. Acesta nu este un argument pentru mai multă disciplină, ci pentru ca adulţii să petreacă mai mult timp cu copiii, sa-i ghideze mai mult şi să-i trateze cu mai mult respect.

(va continua…)

Articol preluat din Parenting necondiţionat de ALFÍE KOHN .

Leave Your Reply