Mâncatul în exces, lipsa bucuriei şi alte efecte ale controlului
În Capitolul 2, am descris efectele stimei de sine condiţionate, citând din studiul psihologilor Richard Ryan şi Edward Deci, de la Universitatea din Rochester.
(Edward Deci a participat şi la studiul asupra studenţilor care a scos la lumină diferitele consecinţe nefericite ale parentingului condiţionat) Aceşti doi cercetători, alături de colaboratorii lor şi de foşti studenţi, au petrecut ultimele decenii adunând dovezi că nimic bun nu se întâmplă atunci când oameni de diferite vârste se simt controlaţi, indiferent de modul cum este exercitat controlul: pedepse, recompense, iubire condiţionată, constrângere pe faţă sau alte mijloace.
În ceea ce priveşte creşterea copiilor, ei au concluzionat următoarele: cu cât copiii se simt mai constrânşi şi mai controlaţi, cu atât mai mari sunt şansele de „răzvrătire împotriva valorilor impuse” şi cu atât mai instabilă le va fi identitatea sau imaginea de sine. Să ne întoarcem la studiul cu studenţii. De ce fusese atât de nociv să audă „Te iubesc doar atunci când tu…” din partea părinţilor? Pentru că acel mesaj i-a făcut să se simtă controlaţi din interior. Au crescut cu sentimentul că trebuie să se comporte sau să aibă succes în anumite moduri pentru a-i mulţumi pe părinţi şi, în fond, pentru a se simţi bine în propria piele. Elementul-cheie în frază este „trebuie să”. Psihologic vorbind, nu se simţeau liberi să facă altfel.
Interiorizarea unei dorinţe puternice de „a fi bun”, de a munci din greu sau orice altceva se cere spre a-i mulţumi pe mama şi pe tata nu este o veste bună dacă rezultatul nu e resimţit drept o decizie reală. Ceea ce a demonstrat şi cercetarea. Studenţii care credeau că părinţii îi iubesc condiţionat susţineau că acţiunile lor se datorau mai mult unei „presiuni interioare puternice”, şi nu „sentimentului că au făcut o alegere”. Ei au recunoscut că bucuria lor în urma unui succes era de scurtă durată, că modul cum se priveau pe ei înşişi se schimba constant şi că se simţeau deseori vinovaţi şi ruşinaţi.
Ryan şi Deci cred că un copil se naşte nu doar cu anumite nevoi de bază, inclusiv nevoia de a avea un cuvânt de spus în privinţa propriei vieţi, dar şi cu abilitatea de a lua decizii pentru a-şi împlini j nevoile. Ei sunt echipaţi cu un „giroscop de autoreglare naturală”. Când îi controlăm în mod excesiv de exemplu prin oferirea de recompense şi laude, dacă ne fac pe plac, ei încep să devină dependenţi de surse externe de control. Giroscopul o ia razna, iar ei îşi pierd abilitatea de autoreglare.
(va continua…)
Articol preluat din Parenting necondiţionat de ALFÍE KOHN .