reflectati

Reflectați

Într-un moment de frustrare, soţia mea a identificat o dilemă cu care se confruntă mulţi părinţi. Ea a spus: „Nu ştiu cum să-i determin pe copii să mă asculte, fără să fac lucruri care-mi displac profund”. Nu există soluţie simplă la această problemă, dar exista un răspuns care trebuie evitat cu orice preţ – şi anume să găsim justificări pentru ceea ce facem, astfel încât să nu ne mai displacă. Şi astfel a dispărut dilema în mod similar, anumiţi părinţi reuşesc să se convingă pe sine că toate regulile stabilite de ei, chiar şi cele fară o justificare serioasă, sunt spre binele copilului. Cei mai buni părinţi sunt înclinaţi spre introspecţie şi dispuşi să-şi vadă defectele. Nu vă sugerez să vă lăsaţi consumaţi de învinovăţiri şi de sentimente de neadecvare; nu ajută pe nimeni să fiţi excesiv de critici la adresa propriei persoane (sau critici într-un mod neproductiv). Majoritatea dintre noi însă am avea numai de câştigat dacă am petrece mai mult timp gândindu-ne la ce am făcut cu copiii noştri, pentru ca mâine să fim părinţi mai buni ca azi.

Încercaţi să vă daţi seama ce anume se află la baza stilului dumneavoastră de parenting. Cu cât vă cunoaşteţi mai bine – cu cât înţelegeţi mai bine modul în care propriile nevoi şi experienţe influenţează modul cum vă raportaţi la copii (de pildă, ce vă scoate din sărite şi de ce) cu atât sunt mai mari şansele să deveniţi un părinte mai bun. De exemplu, însuşirile copilului vostru care vă scot din sărite sunt de multe ori o reflexie a propriilor însuşiri neplăcute. Aşa cum spunea poetul şi cercetătorul danez Piet Hein: „Greşelile pe care nu le pot ierta la tine/Le regăsesc în fiecare zi la mine”.

Pe scurt, fiţi sinceri cu voi înşivă în legătură cu motivele pentru care faceţi anumite lucruri. Nu încetaţi să fiţi preocupaţi de lucrurile îngrijorătoare pe care le faceţi. Fiţi atenţi la semnalele care vă arată că modul în care interacţionaţi cu copiii a luat-o spre un stil axat pe control fără să vă fi dat seama.

Articol preluat din Parenting necondiţionat de ALFÍE KOHN .

Leave Your Reply