Schimbaţi-vă perspectiva, nu doar acţiunile

Schimbaţi-vă perspectiva, nu doar acţiunile

Părinţii care iubesc necondiţionat nu numai că se comportă diferit, şi anume evită să-şi pedepsească propriii copii, ei percep lucrurile diferit. Când un copil face un lucru nepotrivit, părinţii care iubesc condiţionat vor privi acest comportament drept o infracţiune, iar infracţiunile trebuie pedepsite, nu-i aşa? Pe de altă parte, părinţii care iubesc necondiţionat sunt capabili să vadă acelaşi comporta­ment drept o problemă care necesită rezolvare, o ocazie de a-l învăţa pe copil ceva, şi nu de a-l face să sufere. Din nou, nu este vorba doar de a alege între „a colabora cu” versus „a acţiona asupra” copilului; mai este şi faptul că aceste reacţii provin din modul în care privim ce s-a întâmplat. Mai mult, când vedem comportamentul copiilor drept „o oportunitate de învăţare„, îi implicăm şi pe ei în procesul de rezol­vare a problemei, strategie care are şanse mult mai mari de reuşită.

Respect

Când vorbesc despre luarea copiilor în serios, mă refer în primul rând la a-i trata cu respect. Eu cred că toţi oamenii merită acest lu­cru. Ipoteza mea este că, dacă copiii se simt respectaţi, atunci ei îi vor respecta pe ceilalţi (inclusiv pe voi). Chiar şi părinţii care îşi iubesc în mod evident copiii nu se comportă întotdeauna ca şi cum i-ar şi respecta. Nu iau în seamă cererile copiilor, le minimalizează senti­mentele de mânie şi le trivializează fricile. îi întrerup într-o manieră pe care nu ar folosi-o niciodată cu un adult, dar iau foc când copilul îi întrerupe pe ei. Pot să vorbească despre copil în mod umilitor: „Se poartă ca o divă”, „Când face aşa ceva, ignoră-l pur şi simplu”.

Să ne raportăm respectuos la un copil înseamnă să facem un efort să evităm aşa ceva, dar şi să ne dăm seama că există unele lucruri pe care copiii le ştiu mai bine decât noi – şi nu mă refer doar la faptul că ştiu care dinozauri au fost carnivori, şi care nu. Thomas Gordon a exprimat foarte bine acest lucru: „Copiii ştiu uneori mai bine decât părinţii când le este somn sau foame; ştiu mai bine calităţile prieteni­lor lor, propriile aspiraţii şi ţeluri, modul cum se comportă anumiţi profesori cu ei; ştiu mai bine pornirile şi nevoile propriilor corpuri; ştiu pe cine iubesc şi pe cine nu; ce contează pentru ei şi ce nu”.⁴ în orice caz, nu putem mereu să ne bazăm pe faptul că, deoarece suntem mai maturi, putem să ne cunoaştem mai bine copiii decât se cunosc ei înşişi.

Aşadar, este lipsit de respect din partea unui părinte să-i spună copilului ce sentimente încearcă sau nu – de exemplu, să răspundă declaraţiei furioase a unui copil care spune că îşi urăşte fratele cu: „De ce vorbeşti aşa? Bineînţeles că nu îl urăşti!” Pe lângă faptul că nu ajută la nimic în situaţia respectivă, astfel de reacţii pot fi înţelese drept acceptare condiţionată. Copilul ajunge să creadă că sentimen­tele lui nu sunt importante, că este ceva în neregulă cu el fiindcă simte aşa ceva şi că este iubit doar dacă se supără pe lucruri acceptate de mama (tata) lui ca fiind obiectul supărării.

Articol preluat din Parenting necondiţionat de ALFÍE KOHN .